sâmbătă, 25 aprilie 2009

Jean Buridan şi François Villon


Presupusa păţanie a filosofului Jean Buridan (Rector pentru o vreme al Universităţii din Paris), despre care s-a zis că a fost aruncat în Sena, închis într-un sac, a fost evocată şi de către poetul François Villon (1431- aprox. 1463) într-un minunat poem, Ballade des Dames du Temps Jadis. Îl reproducem în versiunea lui Romulus Vulpescu. Aş nota, în fine, că poemul evocă şi pe marii îndrăgostiţi ai Evului Mediu francez: Heloise şi Pierre Abelard, de la care s-a păstrat o interesanta corespondenţă.
Însoţim poemul lui Villon de o reproducere a vestitei tapiserii „Dame à la licorne”.

Balada doamnelor din vremea de odinioară

Spuneţi-mi, unde, în ce plai-s
frumoase Floare din râmlene,
Archipiada spun, şi Thais,
ce-au fost mlădiţe cosânzene?
Echo ce auie-n poiene,
de chemi la iaz au pe tăpşan,
ce-avea frumseţi nepământene?...
Dar unde-i neaua de mai an?
Dar prea-nţeleapta Eloisa
De dragul cui, în cazne-avane,
scopit fu Abelard, şi i s-a
dat lui monahiceşti canoane?
Dar Doamna poruncind cu toane
vârât în sac, pe Buridan
să-l zvârle Senei în bulboane?
Dar unde-i neaua de mai an?
Dar Blanca-Doamna, crin în floare,
ce îngâna cu viers de zână?
Dar Bertha cu piciorul mare,
Alisa, Eremburga? Până
şi a Ioanei d'Arc ţărână
mucenicită la Ruan
Unde-s, Fecioară-Atotstăpână?---
Dar unde-i neaua de mai an?
Închinare
Măria Ta, să nu-ntrebi unde
au apus (de-un leat, de ieri) e-n van.
Căci viersul meu îţi va răspunde:
Dar unde-i neaua de mai an?

Niciun comentariu: