miercuri, 25 martie 2009

Constantin Noica: Scrisori către Valeriu Gherghel (2)

În epistola pe care o reproduc mai jos, se observă, am impresia, cu toată limpezimea, latura donquijotescă (ba chiar utopică) a filosofului de la Păltiniş. El îşi alege o echipă de douăzeci de tineri şi intenţionează să ceară regimului comunist, eliberarea învăţăceilor de orice corvoadă, alta decât aceea de a studia cu seriozitate pe cei 12 apostoli ai filosofiei. Fireşte, acest „cantonament” nu era pe atunci cu putinţă. Singurul care nu realizează imposibilitatea proiectului e însuşi Noica. Gânditorul bate ţara în lung şi în lat. Se întâlneşte cu membrii echipei. În septembrie, vine în Iaşi. Apoi: solicită audienţe. Face vizite la oficialii comunişti. Imploră. Izbucneşte în plâns. Oficialitatea rămâne, totuşi, de neclintit. Statutul aparte al sportivilor nu se poate acorda şi „filosofilor”.

Scrisoarea de mai jos e interesantă şi pentru un cu totul alt aspect. Constantin Noica intră deja în rolul magistrului. Mă întreabă ce lecturi fac, în ce limbi citesc, ce preocupări am, ce subiecte mă preocupă. Şi precizează aproape în treacăt (dar apăsat): „Cel puţin Kant şi Hegel trebuie citiţi în original, complet (şi cu principalii lor comentatori), de două sau trei ori”. Pesemne că de aici mi se trage aversiunea viscerală faţă de Hegel... Într-o scrisoare ulterioară, după ce i-am dat acceptul de a mă antrena, îmi trasează un program de lucru foarte strict: 6-8 ore de lecturi zilnic (din filosofi), studiul limbii eline, al teologilor medievali...

Într-un sens, Constantin Noica realizează un soi de ABC al disciplinei. Până la proxima întâlnire, aveţi, rogu-vă, puţintică răbdare. Doar n-au intrat zilele în sac...
V. G.



24. VI. 981, Păltiniş
Iubite Domnule Gherghel,

scrisoarea d-tale din 6 iunie, ca şi articolul despre „Socrate sau filosofia ca practică ironică”, găsit abia acum întâmplător, m-au lămurit ceva mai bine asupra gândurilor, mijloacelor şi orientărilor d-tale. Nu cumva eşti şi cel care a scris „Petrecerile lui Odisef”? Mi-au plăcut mult, dar am rătăcit numărul din „Cronica” în care apăruseră.

Preocupările d-tale mă interesează şi aştept cu plăcere obiectivările lor, deşi – trebuie să-ţi mărtuisesc – văd şi eu ceva „marginal” în retorică, stilistică filosofică etc. Nu crezi că poţi încerca, în prelungirea lor, mai mult? În orice caz, Dilthey cred că ţi-ar fi util.
Dar nu-mi răspunzi la întrebarea mea directă: vrei să pleci pentru studii în Germania? Ai sau eşti în situaţia de-a obţine ieşirea (stagiul, recomandaţiile)?

Pe de altă parte, nu-mi răspunzi dacă îmi primeşti ajutorul şi sfatul. O frază ca: „Aş putea spune exact şi sincer ce lecturi am făcut şi ce cred despre calitatea lor” mă îngrijorează, când e vorba de Kant, Hegel, Nietzsche, Heidegger, cum spui, ba chiar adăugând şi pe „etc.”. Cel puţin Kant şi Hegel trebuie citiţi în original, complet (şi cu principalii lor comentatori), de două sau trei ori. Ai avut timp s-a faci? Eşti sigur a fi în ordine cu ei?

Îţi stau cu drag la dispoziţie, nu numai pentru încercarea de a obţine bursa Humboldt, dar şi / sau măcar pentru eliberarea d-tale de o muncă „în silă”, cum spui. Sunt pe cale să cer – şi sper să obţin – să se creeze pentru vreo 20-30 tineri din ţară statutul ce s-a creat pentru vreo 2000-3000 de sportivi care bat mingea: slujbe, de servitutea cărora să fie scutiţi, sub cuvânt că „se antrenează”. Mă laşi să te includ pe lista celor a căror eliberare (cu plată), în vederea unor isprăvi de alta natură decât cea sportivă, dar sub rigorile unui antrenament la fel de organizat, intenţionez să cer?

În aşteptarea unui răspuns clar, cu sinceră preţuire şi încredere, al d-tale,
C. Noica

Câteva observaţii succinte:
1. „Petrecerile lui Odisef” este titlul recenziei mele la cartea lui Noica „Povestiri despre om” (constituită din două comentarii „narative” asupra „Fenomenologiei...” lui Hegel). Recenzia s-a tipărit în revista „Cronica”.
2. În sintagma „o frază ca... mă îngrijorează”, verbul a îngrijora are, desigur, semnificaţia de a deveni interesat...

Niciun comentariu: